El este pilotul care a reușit să aducă în siguranță la sol un Airbus A 321, cu 226 de oameni la bord, plus echipajul de 7, fără ambele motoare și tren de aterizare. L-a așezat pe burtă, în porumb.

Damir Yusupov are 41 de ani, iar pilot este de la vârsta de 32, când s-a înscris la cursurile unei școli de pilotaj. A terminat-o în 2013, iar de atunci lucrează pentru Ural Airlines. A fost făcut căpitan anul trecut și are la activ peste 3.000 de ore de zbor, număr care îl încadrează în categoria piloților experimentați. Înainte fusese avocat.

Omul nu se consideră un erou, deși inclusiv Putin a vorbit despre el în termenii ăștia. “Am făcut doar ce ar fi făcut oricare alt pilot: am salvat avionul, pasagerii și echipajul”.

Din punctul ăsta de vedere, îl înțeleg. Psihologic vorbind, înainte de a se gândi la oricine, s-a salvat instinctiv pe el. Dar tot cred că este un erou.

Știți ce a făcut imediat după ce a evacuat avionul? S-a asigurat că toată lumea se află la o distanță considerabilă, a dat o tură aeronavei, pentru a evalua daunele, apoi s-a întors în cabină, acolo unde își lăsase telefonul, pentru a-și suna soția. Împreună au 4 copii.

Ăsta, faptul că s-a întors la familia lui întreg, în ochii mei îl face un erou. La fel și în ochii familiilor celorlalți aflați la bord, n-am nici un dubiu. Oamenii ăștia se vor ruga tot restul vieții lor ca Dumnezeu să îi dea sănătate.

Multe lecții se pot învăța de aici, dar dincolo de orice, eu aș vrea să ne reamintim toți una aparte.

Sunt sentimente pe care numai familia ți le poartă, iar trăiri mai sincere ca ale lor nu există! Pentru că asta e tot ce contează, până la urmă, familia e tot ce avem, amintirile cu cei dragi sunt singurele cu care rămânem – bogați, săraci, piloți, rapidiști, zugravi sau medici.

La ce bun un succes în carieră sau potul cel mare la Loto, dacă nu ai cu cine împărți bucuria? La fel se întâmplă și cu necazurile sau durerea.

Asigurați-vă toți, așadar, că aveți cui să dați acel telefon! Și aveți grijă de familiile voastre, pentru că restul e apă de ploaie, iar viața doar o adiere de vânt. Naiba știe când îți intră stolul de păsări în motoare 😉 

Sursa: danielsendre.ro

CITESTE SI

Tragedie în showbiz-ul românesc! A mur1t in noaptea, după spectacol! Ce le-a spus colegilor înainte de a-și da ultima sulfare

Ciprian Bela, un lăutar în vârstă de doar 48 de ani a mur1t in-noapte în urma unui 1nfarct. Celebrul manelist a apărut de mai multe ori cu taraful în emisiunea lui Țociu și Palade și era extrem de apreciat. Artistul s-a stins în urma unui infarct, chiar după o cântare.

Ciprian Bela era solist vocal și a mur1t la orele 22:00. El era alături de colegii lui de scenă. A simțit o durere acută în piept și le-a spus acestora că a făcut infarct. În doar câteva secunde, a căzut ca secerat la podea și nu s-a mai putut face nimic pentru el. Fiica lui nu știe că tatăl ei s-a stins din viață.

Ciprian Bela a murit la doar 48 de ani. Trecerea în neființă a artistului i-a îndurerat pe colegii lui de breaslă și pe fani. El a cântat alături de taraful lui în emisiunea lui Țociu și Palade, Superbingo Metropolis. pe pagina lui de Facebbook, publicase mai multe imagini în care părea fericit și chiar își anunțase fanii în urmă cu o două săptămâni că urma să lanseze o nouă melodie.

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe mesaje din partea fanilor care sunt șocați că Ciprian Bela a murit fulgerător.

„Dumnezeu sa iti odihneasca sufletul in pace😭😭😭😭”, „ Artist adevarat! Avea stilul lui aparte! Offf 😢 Dumnezeu sa-l odihnească în pace!”, „😭😭😭😭RIP,prea tanar ai plecat,drum lin catre stele colegul meu drag😭Dumnezeu sa te odihneasca in pace!”, sunt câteva dintre mesajele care au apărut în această dimineață pe pagina de Facebook a manelistului după ce lăutarul Ciprian Bela a mur1t.

CITESTE SI
Doliu la ProTv! A murit în această dimineață, la doar 39 de ani

Celebrul balerin Ovidiu Danci a murit în această dimineață, după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. Devenit celebru odată cu participarea la show-ul Dansez pentru tine, Ovidiu a fost unul dintre cei mai apreciați balerini, dar și un actor talentat.

Ovidiu Danci a murit, la doar 39 de ani, după ce ultima perioadă a vieții și-a petrecut-o mai mult în spital, în lupta cu o boală neiertătoare. Din păcate, fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie.

„A plecat să danseze cu îngerii”
Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută și transferat la Terapie-Anestezie Intensivă vineri. Din păcate, starea sa de sănătate s-a agravat în ultimele zile, iar vestea tristă a fost dată de colegii de la școala de balet al cărei fondator era și care îi purta numele.

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!’, este mesajul transmis de elevii de la școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița, potrivit Bistrițeanul.

Din nefericire, din cauza bolii, Ovidiu Danci a fost nevoit să-și anunțe retragerea cu puțin timp înainte de a înceta din viață.

„Eu, Ovidiu Danci, de azi, mă retrag de la școala de balet din cauza gravelor probleme de sănătate!

Noua directoare a școlii este Laura Boldor în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțin!

Vă mulțumesc!”, a fost ultimul mesaj al artistului.

Carismaticul balerin a studiat dansul încă de la vârsta de 10 ani la Școala de Coregrafie Octavian Stroia. Ulterior, a fost admis la Liceul de Arte „Octav Băncilă’, fiind angajat imediat după absolvire la Teatrul Oleg Danosvki din Constanța. Cu balerinii din Constanța a și mers în turneu în întreaga Europă.

Ovidiu Danci a primit o bursă la Academia de Balet din München, fiind singurul student român care a terminat academia ca bursier. A participat la Dansez pentru Tine și a jucat în mai multe seriale românești. A interpretat, printre altele, și primul rol al unui travestit dintr-un serial românesc.scrierol,ro