Nelu Tataru: Putem spune ca terminam acest moment al pandemiei

Nelu Tataru, Ministrul Sanatatii, a declarat ca Romania se afla intr-o perioada de declin a curbei pandemiei coronavirusului, de aproximativ o saptamana si jumatate, si spera sa mentina aceasta stare.

„Sunt momente pe care daca le gestionam cum trebuie, atat noi, cat si populatia, putem spune ca terminam acest moment al pandemiei”, a declarat Tataru.

Nelu Tataru a anuntat vineri la o conferinta de presa la Iasi ca nu poate spune decat dupa zece zile daca masurile de relaxare din ultimele zile au avut efect.

“Am avut un numar mai mic si alataieri, am avut mai mare ieri, astazi am avut mai mic. Noi gestionam un anumit moment al relaxarii intr-un interval de doua pana la zece zile.

Orice simptomatologie pentru infectarea COVID poate aparea din a doua pana in a zecea zi a infectiei.

Asteptam trecerea celor zece zile si atunci putem spune ca efectul a fost masiv ca infectare sau transmitere in comunitate sau un efect care a putut fi gestionat si ne putem permite un alt tip de relaxari”, a specificat Nelu Tataru.

Ministrul a spus ca suntem in curba descrescatoare, dar inca exista pericolul izbucnirii unur noi foacare.

“Nu ne putem bucura inca, dar nici nu ne intristam.

Suntem intr-o perioada si o faza descrescatoare a curbei, este vizibila, o avem de vreo saptamana, o saptamana si jumatate, vrem sa ramana asa, dar inca avem un numar de 200 de pacienti in terapie intensiva, inca avem decese – 1.159 de decese, mai avem 17.700 de cazuri in total, sunt momente pe care daca le gestionam cum trebuie, atat noi, cat si populatia putem spune ca terminam acest moment al pandemiei si avem un timp liber in care sa putem sa analizam ce a fost, sa previzionam ce va fi si sa gestionam mai bine situatia care va veni, in masura in care acel test sau acel studiu pe care il pregatim pentru vara, de seroprevalenta, sa ne arate ca avem o marja din populatie imunizata si sa putem gandi mai relaxat pentru momentul toamna-iarna”, a spus Tataru.

Tot el a mai spus ca nu se poate renunta la distantarea sociala si la purtarea mastii.

“La distantare sociala nu putem renunta, la portul mastii in interior, in mijloacele de transport in comun, la locul de munca nu putem renunta.

Sunt masuri care vor trebui sa ramana, odata cu relaxarile care vor veni.

Relaxarile care vor veni trebuie sa le facem in conditii de precautie, numai asa le putem gestiona”, a punctat ministrul Sanatatii.

Ce spune despre vacante si concedii:

“Ne putem gandi la vacanta, dar noi trebuie sa relaxam etapizat.

Daca ne gandim in conditiile in care in aceasta prima etapa ar fi bine sa deschidem terasele de la 1 iunie si sa deschidem plajele de la 15 iunie, normal atunci incepe si sezonul estival, spunem ca am trecut cu bine peste acest lucru si ne putem gandi la vacanta.

Restul, tot ce inseamna vacante exterioare, ne gandim in contextul in care fiecare dintre tarile partenere sau din Uniunea Europeana isi vor deschide in consonanta cu noi, dar si cu evolutia din fiecare tara in parte a pandemiei”.